AVIZ
referitor la proiectul de Hotărâre privind aprobarea
Strategiei Industriale a României 2024 - 2030
Analizând proiectul de Hotărâre privind aprobarea Strategiei Industriale a României 2024 - 2030, transmis de Secretariatul General al Guvernului cu adresa nr. 388 din 19.11.2024 și înregistrat la Consiliul Legislativ cu nr. D1234/19.11.2024 ,
CONSILIUL LEGISLATIV
În temeiul art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 73/1993, republicată, și al art. 29 alin. (3) din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Legislativ,
Avizează favorabil proiectul de hotărâre, cu următoarele observații și propuneri:
1. Proiectul de hotărâre are ca obiect aprobarea Strategiei Industriale a României 2024 – 2030.
2. Precizăm că, prin avizul pe care îl emite, Consiliul Legislativ nu se pronunță asupra oportunității soluțiilor legislative preconizate.
3. La titlu, pentru respectarea regulilor de ortografie, este necesară scrierea cuvântului „Industriale” cu literă mică.
Observația de mai sus este valabilă și pentru articolul unic.
În ceea ce privește perioada pentru care se propune aprobarea Strategiei, pe de o parte, semnalăm că trebuie să se aibă în vedere că, la data avizării prezentului proiect de hotărâre, ne aflăm la finele anului 2024, iar pe de altă parte, pct. 5.III din anexa nr. 2 la Hotărârea Parlamentului nr.22/2023 se referă la Strategia industrială a României 2023-2027.
Prin urmare, propunem să se aibă în vedere aspectele menționate mai sus la stabilirea perioadei respective.
4. Pentru rigoarea redactării, propunem reformularea preambulului astfel:
„Având în vedere pct. 5.III din anexa nr. 2 Program de guvernare 2023-2024 Viziune pentru națiune la Hotărârea Parlamentului nr.22/2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 533 din 15 iunie 2023,”.
5. La formula introductivă, întrucât temei legal expres pentru adoptarea hotărârii îl constituie doar art. 25 lit. e) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare, recomandăm eliminarea referirii la celelalte prevederi legale invocate.
6. Constatăm că unele date prezentate în Strategie nu sunt de actualitate, în numeroase cazuri fiind raportate la anul 2022, ca ultim an, deși, având în vedere că ne aflăm la sfârșitul anului 2024, ar fi trebuit prezentate datele valabile pentru tot anul 2023 sau, dacă este cazul, pentru primul semestru al anului 2024 (a se vedea cu titlul de exemplu datele prezentate în cadrul Capitolului 3 Analiza contextului și definirea problemelor). Un alt exemplu este reprezentat de prețurile pentru energia electrică și pentru gaze naturale valabile pentru consumatorii non-casnici, care au ca ultimă perioadă de referință primul semestru al anului 2023.
Astfel, este de analizat dacă fundamentarea unei strategii atât de importante cum este cea din prezentul proiect pe date statistice care nu sunt actuale de ceva vreme, nu este de natură a afecta nu doar credibilitatea acesteia, ci și valoarea pe care o va avea.
7. La Strategia prevăzută în anexă, reținem următoarele:
7.1. Este necesar ca prima pagină a Strategiei să fie marcată ca fiind anexă, în colțul din dreapta sus.
7.2. Ca observație de ordin general, precizăm că în cuprinsul anexei sunt redate in extenso anumite expresii pentru care s-a stabilit în lista de abrevieri un acronim, fiind necesară eliminarea și înlocuirea acestora cu acronimele corespunzătoare.
Totodată, recomandăm completarea listei de acronime cu acele acronime redate între paranteze în cuprinsul strategiei, care nu sunt incluse și în lista menționată supra.
De asemenea, subliniem că redarea unor explicații între paranteze contravine normelor de tehnică legislativă.
Referitor la sistematizarea conținutului anexei, precizăm că normele din cuprinsul acesteia nu sunt redactate și marcate potrivit exigențelor normelor de tehnică legislativă, respectiv de art. 51 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, fapt pentru care sugerăm ca anexa să fie structurată pe capitole și secțiuni, iar acestea, la rândul lor, pe articole și alineate, pentru o mai ușoară identificare a textelor și pentru operarea cu precizie a unor eventuale intervenții legislative asupra Strategiei.
Potrivit prevederilor art. 8 alin. (4) din Legea nr. 24/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pentru consonanță cu uzanța normativă textul legislativ trebuie să fie formulat clar, fluent și inteligibil, fără dificultăți sintactice și pasaje obscure sau echivoce ... . Forma și estetica exprimării nu trebuie să prejudicieze stilul juridic, precizia și claritatea dispozițiilor.
Pe de altă parte, dispozițiile art. 36 alin. (1) și (4) din aceeași lege invocată supra, actele normative trebuie redactate într-un limbaj și stil juridic specific normativ, concis, sobru, clar și precis, care să excludă orice echivoc. Redactarea este subordonată dezideratului înțelegerii cu ușurință a textului de către destinatarii acestuia.
Semnalăm că nu sunt respectate prevederile art. 49 alin. (1) și (2) din Legea nr. 24/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora enumerările trebuie identificate prin utilizarea literelor mici ale alfabetului și nu prin liniuțe sau alte semne grafice, iar o enumerare distinctă, marcată cu o literă, nu poate cuprinde la rândul ei o altă enumerare. Pe cale de consecință, textul trebuie reamenajat în consecință.
De asemenea, pentru corectitudinea și unitatea redactării, propunem ca termenii din debutul enumerărilor să fie redați cu inițială mică.
Pentru suplețea textelor, propunem să se renunțe la redarea coordonatelor de publicare ale reglementărilor la care se raportează unele dintre acestea.
7.3. Referitor la mențiunea „Distribuire limitată” care se regăsește în partea dreapta sus a fiecărei pagini a Strategiei, considerăm că trebuie specificat la ce se referă, în condițiile în care Strategia va fi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, fiind astfel accesibilă tuturor.
Totodată, pentru respectarea exigențelor de redactare, marcarea enumerărilor se va face prin folosirea literelor alfabetului românesc încadrate în partea dreaptă printr-o paranteză.
7.4. La pagina 7 din Strategie, se menționează că „Datele statistice prezentate în acest document se bazează pe cele mai recente informații disponibile la data publicării documentului pe site-ul Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (decembrie 2023)”, or, de la respectiva dată a trecut aproape un an, astfel încât este de analizat dacă respectivele date statistice mai sunt de actualitate sau ar trebui să fie revăzute conform informațiilor actuale disponibile pe site-ul respectivului minister.
7.5. La pagina 44, este necesar ca referirea la Regulamentele Uniunii Europene să se facă în mod corect, astfel:
- Regulamentul (UE) 2024/1735 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 iunie 2024 de stabilire a unui cadru de măsuri pentru consolidarea ecosistemului european de producere de tehnologii „zero net” și de modificare a Regulamentului (UE) 2018/1724 (Text cu relevanță pentru SEE);
- Regulamentul (UE) 2024/795 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 februarie 2024 de instituire a platformei Tehnologii strategice pentru Europa (STEP) și de modificare a Directivei 2003/87/CE și a Regulamentelor (UE) 2021/1058, (UE) 2021/1056, (UE) 2021/1057, (UE) nr. 1303/2013, (UE) nr. 223/2014, (UE) 2021/1060, (UE) 2021/523, (UE) 2021/695, (UE) 2021/697 și (UE) 2021/241;
- Propunere de Regulament al Parlamentului European și al Consiliului de instituire a unui cadru pentru asigurarea aprovizionării sigure și durabile cu materii prime critice și de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 168/2013, (UE) 2018/858, (UE) 2018/1724 și (UE) 2019/1020 COM/2023/160 final.
7.6. La pagina 47, în ceea ce privește referirea la „Strategia Națională privind Adaptarea la Schimbările Climatice pentru perioada 2022-2030, cu perspectiva anului 2050” (SNASC), semnalăm că recent, prin Hotărârea Guvernului nr. 1010/2024, a fost aprobată Strategia națională privind adaptarea la schimbările climatice pentru perioada 2024-2030, cu perspectiva anului 2050. Ca urmare, pentru actualitatea informațiilor, este de analizat dacă nu ar trebui să se facă referire la o reglementarea actuală în vigoare într-un anumit domeniu.
Totodată, pentru rigoarea redactării, sintagma „nr. 739 din 5 octombrie 2016, publicată în MOf. nr. 831 din 20 octombrie 2016” se va scrie sub forma „nr. 739/2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 831 din 20 octombrie 2016”.
Reiterăm aceste observații, în mod corespunzător, pentru toate situațiile similare din proiect.
7.7. La pagina 51, pentru rigoarea redactării, recomandăm ca sintagma „plan de Acțiune (publicat în MO nr. 918 bis/11 octombrie 2023)” să fie redată sub forma „Plan de acțiune publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 918 bis din 11 octombrie 2023”.
Totodată, din aceleași considerente, abrevierea „H.G.” se va reda în forma sa detaliată, respectiv „Hotărârea Guvernului”.
7.8. La pagina 52, menționăm că se face referire la Strategia Națională a Hidrogenului și Planul de Acțiune pentru implementarea sa pentru perioada 2023 - 2030, cu toate că respectiva strategie este încă în stadiul de proiect, iar anul 2023 este deja încheiat. Propunem revederea textului sub acest aspect.
7.9. La pagina 59, sugerăm revederea abrevierii STEM, având în vedere cuvintele redate între paranteze „(știință, tehnologie, inginerie și matematică)”.
PREȘEDINTE
Florin IORDACHE
București
Nr. 1160/19.11.2024